Dimineata | Obscuristyst

Perfecți şi uşor prostuți

Obscuristyst — Thu, 27 Oct 2016 09:15:13 +0000

M-am întrebat astăzi de ce oare avem în noi şi lumină şi întuneric. Dacă venim din lumină, de ce a lăsat bunul Dumnezeu şi antonimul luminii să se manifeste?
Adică… să fim serioşi! Voi chiar credeți că Adam şi Eva muşcau din mărul delicios, încurajați perfid şi persuasiv de şarpe şi Dumnezeu n-a ştiut? Sau poate credeți că n-a fost atent? Sau nu a văzut? Sau era aşa… ocupat ca noi?
Nu, nu, nu! Dumnezeu le ştie pe toate, mereu. Nu mişcă firul ierbii fără ca El să îl vadă. Nu creşte spicul de grâu fără voia sa! El a ştiut, prin urmare, că Eva şi Adam voi greşi. Şi i-a lăsat să greşească.
Acum am înțeles de ce! Pentru că dacă nu am fi imperfecți, nu am înțelege Perfecțiunea! Nu am avea termen de comparație. In loc să avem plus şi minus, am fi mereu pe zero. Neutri. Perfecți şi neutri.
Nu am înțelege lumina pentru că nu ar exista întunericul. Nu am fi emoționați de bunătate şi frumusețe, pentru că nu am percepe „dimensiunea” răului şi a urâtului.
Am fi cei mai neutri îngeri perfecți, inconştienți de perfecțiunea noastră şi de lumina noastră. Perfecți şi total neinformați!
Cunoaşterea ascunsă în măr! Da! Asta era! Cunoaşterea ascunsă-n fructul dulce şi nu-chiar-aşa-de-oprit era binele minunat şi răul necesar înțelegerii binelui.
Cât de genial (iertate-mi fie licența şi îndrăzneala!) poate fi Dumnezeu! El ne-a dat mărul şi ne-a dărit şi spectrul larg al contrastelor.

Să ne acceptăm, aşadar, umbrele noastre cele întunecate, pentru că datorită lor, prin comparație, putem fi în fiecare zi mai buni, mai luminoşi, mai înțelepți.
Nu sunt şi nici nu îmi doresc să fiu perfectă. Altminteri, cum aş putea cunoaşte bucuria, dacă nu m-aş fi întâlnit uneori cu tristețea?

James Bond şi lucrările de control

Obscuristyst — Tue, 25 Oct 2016 09:16:17 +0000

Asezat pe scaunul din dreapta șoferului, cu centura de siguranță pusă regulamentar, fredonează tema muzicală din James Bond, în timp ce eu conduc spre școală. Dimineața devreme. Azi are trei lucrări de control într-o zi cu şapte ore. Mă roagă să-i dau puțin mobilul şi verifică o informație de care nu este sigur, citind pe Wikipedia. Pentru ora de biologie. Apoi reia fredonatul. Si-a clarificat nelămurirea. Acum a ales o melodie dintr-un concert de chitară clasică, despre care mă întreabă dacă îmi aduc aminte. Recunosc: nu. Îmi amintește contextul şi chitaristul. Apoi începe să fluiere melodia perfect. E vesel şi relaxat copilul meu, în această dimineată de marți.

Câți dintre noi, adulții, avem această capacitate extraordinară de detaşare? O zi cu 7 ore si 3 teste este o zi destul de solicitantă pentru un copil de gimnaziu. Si pentru un adult ar fi stresantă. Sa ştii că urmează să fii testat, ascultat în fața colegilor, întrebat, verificat, este un motiv suficient pentru un adult ca să nu doarmă toată noaptea, să fie iritat, nervos, sensibil, irascibil. E destul ca să nu doarmă noaptea anterioară din cauza emoțiilor. Cu toate acestea, copiii au abilitatea de a sta în prezent şi de a se bucura de …orice, chiar şi atunci când sunt conştienți de faptul că, uneori, viața nu oferă doar alintături, bomboane, inimioare roz sau petale de trandafir.

Ce maeştri minunați, copiii! Şi ce privilegiu să poți învăța de la ei!
Mulțumesc!

Septembrie rece

Obscuristyst — Wed, 21 Sep 2016 09:30:28 +0000

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24271″ img_size=”full”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24272″ img_size=”full”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24273″ img_size=”full”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]Septembrie rece. 11 grade la ora 8.00 dimineața. Soare născut dintr-un răsărit de poveste.
Zi de miercuri, agendă plină.
Ce alt moment mai potrivit poate exista pentru a căuta o oază de linişte şi armonie?

Am parcat maşina şi am intrat, cu cana de ceai „portabilă” în mână, în curtea fermecătoare a bisericii de lângă biroul meu. M-au întâmpinat alei pline de toamnă, ruginiu-colorate, păsări fericite şi clădirea impozantă şi frumoasă a bisericii, de după care apărea, entuziast, soarele.

Mi-am dat voie să trăiesc pur şi simplu liniştea.
Uneori… sau aproape mereu, câteva momente în care alegi să faci exact ce simți sunt suficiente ca să îți încarce bateriile pentru o nouă zi minunată!
Bună dimineața![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Buburuza Nike

Obscuristyst — Thu, 25 Aug 2016 10:35:25 +0000

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24300″ img_size=”full”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24299″ img_size=”full”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”24301″ img_size=”full”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text] M-a vizitat de dimineață. A părăsit de bună voie iarba proaspătă şi primitoare şi a început să cerceteze, plină de curiozitate, textura și culorile pantofului meu, pe care se urcase pe nevăzute: negru, turcoaz, roz…I-au plăcut șireturile! A zabovit destul de mult timp acolo.
Am vrut să o dau jos, de teamă să nu o calc, dar părea foarte mulțumită de descoperirea ei. Ne-am plimbat o vreme, împreună, prin iarba moale. Ea, instalată comod pe pantoful meu, eu, plină de grijă, nu cumva să i se întâmple ceva.

Așa am înteles de ce venise: ca să imi aducă aminte de faptul ca îngrijorarea e inutilă! Că e mult mai plăcut să te bucuri de călătorie, decât să te temi.
Mai bine privește în jur și… ENJOY THE RIDE!

Am returnat-o naturii. Cu aceeaşi curiozitate şi bucurie, a început să cerceteze floarea pe care o așezasem.
Dacă ne-am păstra în fiecare moment curiozitatea și dorința de a descoperi și de a ne bucura de fiecare noutate pe care ne-o aduce clipa, viața noastră ar fi infinit mai frumoasă!
De acord?

La mariquita Nike

Me visitó por la mañana. Abandonó de buena gana la hierba fresca y acogedora y empezó a investigar, llena de curiosidad, la textura y los colores de mi zapato, al que se había subido sin que yo lo notase: negro, azul turquesa, rosa…
!Me parece que le gustaron los cordones! Se quedó bastante tiempo allí.

La quise apartar, por miedo a no pisarla, pero parecía muy contenta de su hallazgo. Paseamos un tiempo juntas, por la hierba suave. Ella, instalada cómodamente sobre mi zapato, yo, preocupadísima, porque no le pasase algo malo.

De esta forma entendí por qué había venido: para recordarme que la preocupación no sirve de nada. Que es mucho más agradable disfrutar del viaje en vez de estar con miedo. Es mejor mirar alrededor … ENJOY THE RIDE!

La devolví a la naturaleza. Con la misma curiosidad y alegría empezó a investigar la flor en la que la había dejado.
Si conserváramos en cada momento nuestra curiosidad y nuestro deseo de descubrir cosas nuevas, de sentir la alegría que nos proporciona todo hallazgo en cualquier momento, nuestra vida sería infinítamente más bella. ¿Verdad?[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]