Să ne acceptăm, aşadar, umbrele noastre cele întunecate, pentru că datorită lor, prin comparație, putem fi în fiecare zi mai buni, mai luminoşi, mai înțelepți.
Nu sunt şi nici nu îmi doresc să fiu perfectă. Altminteri, cum aş putea cunoaşte bucuria, dacă nu m-aş fi întâlnit uneori cu tristețea?

Paşii mă duc…aproape singuri spre un loc foarte drag mie în București: Biserica Stavropoleos, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavril.
Sfârşit de slujbă…ascult fragmente din predica. Preotul povesteşte o experiență personală: cum era dependent de insulină cu ceva vreme în urmă, cum se trezea cu frică duminica pentru că uneori i se făcea rău chiar în timpul liturghiei…şi cum a rezolvat această problemă: cu schimbări făcute din interior – cu cea mai simplă rugăciune (” Doamne miluieşte!”), cu alimentație fără proteină animală, însă plină de legume, fructe şi semințe, cu mişcare, lecturi „ca la şcoală”, despre nutriție şi o viață sănătoasă. Povestea părintele cu un ton ferm cum a renunțat la privitul la televizor în favoarea cărților, cum a descoperit că internetul este o sursă uriaşă de informații, o adevărată şcoală (cu condiția să ştii să alegi informațiile utile şi de calitate şi să eviți restul) … Aveam impresia că îl ascult pe Tony Robbins sau pe Robin Sharma… pentru că părintele împartăşea povestea sa despre cum schimbare vine doar din interior, cum suntem capabili să facem sau să devenim orice ne dorim, cum nu putem schimba nimic în exterior atâta timp cât nu acționăm din interior.
E admirabil cum unii preoți, luminați la propriu de inspirația divină, aleg să le vorbească oamenilor în aceşti termeni şi nu în canoanele dogmatice ale fricii, pedepsei şi judecăților de acum sau de apoi…

Predica s-a terminat cu o invitație la a cânta. S-a cântat cu veselie „La mulți ani” unei familii care împlinea multe decenii de la căsătorie.
Apoi s-a ieşit în curtea fermecătoare a mănăstirii. Grupuri de oameni zâmbitori şi liniştiți, copii cuminți şi măicuțe senine şi vesele schimbă impresii şi se bucură de atmosfera caldă si primitoare. Se aude muzică: acorduri de vals umplu întreaga curte plină de soare şi de armonie. Oamenii se îmbrățişează cu drag. Se retrag încet, pe rând, şi în urmă rămâne liniştea. O măicuță discretă şi sprintenă aşază frumos scaunele la loc. Ronțăie o bucățică de anafură rămasă pe masă şi dispare şi ea.

Mulțumesc pentru liniștea, inspirația, bucuria, armonia pe care le-am primit cu sufletul deschis astazi, în această oază de frumusețe: Biserica Stavropoleos.
Dacă şi paşii voştri vă aduc pe aici, ascultați-i şi urmați-i![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]