Flori | Obscuristyst https://obscuristyst.com Partenerul tău în dezvoltare Tue, 16 Apr 2019 11:40:14 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.6.3 https://obscuristyst.com/wp-content/uploads/2016/09/favicon-150x150.png Flori | Obscuristyst https://obscuristyst.com 32 32 Suflet de trandafir https://obscuristyst.com/suflet-de-trandafir/ Tue, 18 Oct 2016 10:34:36 +0000 https://obscuristyst.com/?p=24355 Nu e uşor să fii trandafir! Te ştii frumos, parfumat, elegant, având o culoare dumnezeiască…şi spini! Cum, oare, să dăruieşti lumii tot ceea ce eşti, cum să TE DĂRUIEŞTI, ştiind că poți răni, înțepa, provoca durere?
Mari sau mici, subțiri sau puternici, spinii există oricum. Iar speciile fără ace…sunt artificiale, create în laboratorul minții omeneşti care nu poate accepta şi negrul, şi albul, şi întunericul, şi lumina, şi răul, şi binele. Trandafirul artificial, modificat genetic, nu e un trandafir real…e o invenție, o fugă de realitate.
Oamenii autentici, precum florile adevărate , sunt frumoşi şi au spini. Ca să se apere, ca să se simtă în siguranță că pot reacționa atunci când se simt vulnerabili. Au spini de neîncredere, de frică, de necunoaştere, de lipsă de acceptare sau iubire. Asta nu îi face mai puțin demni de admirație . Iubim oamenii şi iubim trandafirii în pofida spinilor şi ne asumăm spinii proprii atunci când vrem să ne dăruim frumusețea lumii.
Vă amintiți de trandafirul Micului Prinț? Sclifosit, egoist, temător, unic. Insă demn de iubire şi îngrijit cu devotament de adorabilul prințişor în ciuda ” defectelor” sale.
Suntem ceea ce suntem: cu spinii noştri cu tot şi având culoarea dumnezeiască a sufletului, care nu cunoaşte decât frumusețea, dăruirea şi eternitatea paradoxală a efemerului.

]]> Despre unicitate sau darurile ascunse https://obscuristyst.com/despre-unicitate-sau-darurile-ascunse/ Mon, 22 Aug 2016 10:42:56 +0000 https://obscuristyst.com/?p=24304 [vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24305″ img_size=”full”][vc_column_text]Am o plantă în grădină care face flori mici şi verzi. Atât de mici şi atât de asemănătoare la culoare cu frunzele, încât nici nu le vezi. Nici măcar nu au parfum. Trec neobservate. Mereu mă întreb, în primăvara colorată şi parfumată, ce-i cu tufa aceasta monotonă şi neinteresantă…

Toată vara munceşte să-şi coacă fructele. Foarte mici….şi la fel de verzi ca frunzele. În plină toamnă bogată, în care curcubeul de culori al fructelor nu poate concura decât cu cel al florilor de primăvară, tufa mea fără nume coace fructe verzi!
Nedumerirea mea a tot crescut, din primăvară până acum…şi mă tot învârt în jurul ei, ca să-i descopăr secretul.
Azi l-am descoperit!

Planta mea monotonă a simțit momentul oportun! Şi-a colorat, deodată, vreo zece frunze în ciclam. O nuanță atât de vie şi de veselă, atât de surprinzător de îndrăzneață, încât mi-a venit să râd. Nici nuanța cea mai roz a celui mai roz trandafir nu o poate depăşi. Nici roşul cel mai viu al celui mai colorat măr nu o întrece.
În câteva zile, planta „monoton de verde” va deveni regina grădinii. Ca un foc violet – ciclam, ca o flacără care îşi demonstrează unicitatea şi frumusețea lumii întregi.

Răbdarea ne va ajuta întotdeauna să vedem, să înțelegem, să descoperim frumusețea celuilalt.
Să îi admirăm unicitatea, darul său suprem.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

]]>