Smochine, frunze galbene şi nuci. O poveste cu Păsări Phoenix

Obscuristyst — Tue, 18 Oct 2016 11:22:20 +0000

Se îngălbeneşte nucul, de la o zi la alta.
Se scutură şi cad nucile, de la o oră la alta.
Doar smochinele nu par a se grăbi. Se coc în ritmul lor, nestingherite de schimbarea de timp şi anotimp. Aici, pe dealul încărcat de octombrie, alături de nucul bătrân, smochinul se crede pe malul vreunei Mediterane binecuvântată de o (primă)vară veşnică. El e verde în continuare, şi în frunze şi în fructe.
Până a se coace, până a deveni maronii şi moi şi dulci, smochinele sunt verzi şi tari. Nu ştiu din ce se nasc, pentru că smochinul e un arbust misterios: nu face flori. Nu înfloreşte! L-am pândit din copilărie, în fiecare primăvară autohtonă. Scoate diiiireeeect… fructe, care seamănă la început cu nişte muguri mici, apoi par măsline verzi şi încet, încet îşi iau forma de smochină – ca o pară turtită, în miniatură. Se coc fără grabă: lasă cireşele de mai să se înroşească, privesc cireşele amare de sfârşit de iunie să se scuture, contemplă toată vara soiurile de mere şi pere cum capătă culoare şi aromă. Văd cum sunt culese şi savurate, rând pe rând, zmeura, coacăzele, caisele, piersicile şi, în septembrie şi octombrie, merele, perele, strugurii şi gutuile. Nucile rămân ultimele. Nici atunci, la mijloc de octombrie, smochinul nu se grăbeşte. De parcă iarna ar veni cu soare şi căldură de seră. Abia când nucile cad, una câte una, smochinele sunt şi ele bune de mâncat. Ajung să se coacă şi devin maronii, moi şi dulci. Apoi smochinul îşi continuă misiunea şi îşi coace fructele până la prima brumă. În acea noapte rece toate frunzele lui verzi şi frumoase cad. Rămân stinghere şi caraghiose, pe ramuri, smochine verzi sau coapte, care, neculese, înfruntă gerul iernii cu stoicism. Crengile îngheață complet în frigul nemilos şi se usucă. Iar primăvara, smochinul prostuț o ia de la capăt. Scoate alți vlăstari noi şi verzi care, până în octombrie, vor da alte smochine.

Am descoperit un fel de Pasăre Phoenix a copacilor: aşa e smochinul. Moare în fiecare iarnă, plin de fructe coapte sau verzi şi renaşte în fiecare primăvară nestingherit, spre a da rod din nou.
Oare iarna, în viscol, la ce visează rădăcinile ascunse sub zăpadă ale smochinului?
Oare în iernile care se abat inevitabil şi asupra vieților noastre, de unde ne tragem seva de Păsări Phoenix ca să renaştem, indiferent de anotimp?
Uneori, oamenii şi smochinii seamănă! Se cred mai presus de ritmurile predestinate ale prognozelor meteo şi anotimpurilor! Şi chiar sunt!

Despre unicitate sau darurile ascunse

Obscuristyst — Mon, 22 Aug 2016 10:42:56 +0000

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_single_image image=”24305″ img_size=”full”][vc_column_text]Am o plantă în grădină care face flori mici şi verzi. Atât de mici şi atât de asemănătoare la culoare cu frunzele, încât nici nu le vezi. Nici măcar nu au parfum. Trec neobservate. Mereu mă întreb, în primăvara colorată şi parfumată, ce-i cu tufa aceasta monotonă şi neinteresantă…

Toată vara munceşte să-şi coacă fructele. Foarte mici….şi la fel de verzi ca frunzele. În plină toamnă bogată, în care curcubeul de culori al fructelor nu poate concura decât cu cel al florilor de primăvară, tufa mea fără nume coace fructe verzi!
Nedumerirea mea a tot crescut, din primăvară până acum…şi mă tot învârt în jurul ei, ca să-i descopăr secretul.
Azi l-am descoperit!

Planta mea monotonă a simțit momentul oportun! Şi-a colorat, deodată, vreo zece frunze în ciclam. O nuanță atât de vie şi de veselă, atât de surprinzător de îndrăzneață, încât mi-a venit să râd. Nici nuanța cea mai roz a celui mai roz trandafir nu o poate depăşi. Nici roşul cel mai viu al celui mai colorat măr nu o întrece.
În câteva zile, planta „monoton de verde” va deveni regina grădinii. Ca un foc violet – ciclam, ca o flacără care îşi demonstrează unicitatea şi frumusețea lumii întregi.

Răbdarea ne va ajuta întotdeauna să vedem, să înțelegem, să descoperim frumusețea celuilalt.
Să îi admirăm unicitatea, darul său suprem.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Frunza | Obscuristyst

Smochine, frunze galbene şi nuci. O poveste cu Păsări Phoenix

Despre unicitate sau darurile ascunse