Trandafiri | Obscuristyst

Suflet de trandafir

Obscuristyst — Tue, 18 Oct 2016 10:34:36 +0000

Nu e uşor să fii trandafir! Te ştii frumos, parfumat, elegant, având o culoare dumnezeiască…şi spini! Cum, oare, să dăruieşti lumii tot ceea ce eşti, cum să TE DĂRUIEŞTI, ştiind că poți răni, înțepa, provoca durere?
Mari sau mici, subțiri sau puternici, spinii există oricum. Iar speciile fără ace…sunt artificiale, create în laboratorul minții omeneşti care nu poate accepta şi negrul, şi albul, şi întunericul, şi lumina, şi răul, şi binele. Trandafirul artificial, modificat genetic, nu e un trandafir real…e o invenție, o fugă de realitate.
Oamenii autentici, precum florile adevărate , sunt frumoşi şi au spini. Ca să se apere, ca să se simtă în siguranță că pot reacționa atunci când se simt vulnerabili. Au spini de neîncredere, de frică, de necunoaştere, de lipsă de acceptare sau iubire. Asta nu îi face mai puțin demni de admirație . Iubim oamenii şi iubim trandafirii în pofida spinilor şi ne asumăm spinii proprii atunci când vrem să ne dăruim frumusețea lumii.
Vă amintiți de trandafirul Micului Prinț? Sclifosit, egoist, temător, unic. Insă demn de iubire şi îngrijit cu devotament de adorabilul prințişor în ciuda ” defectelor” sale.
Suntem ceea ce suntem: cu spinii noştri cu tot şi având culoarea dumnezeiască a sufletului, care nu cunoaşte decât frumusețea, dăruirea şi eternitatea paradoxală a efemerului.

Bariere delicate

Obscuristyst — Thu, 01 Sep 2016 08:53:47 +0000

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24168,24169,24170,24171,24172,24173,24174″ img_size=””][vc_column_text]Ningea mesteacănul, cu sunet. Cu foşnet straniu ca de ploaie, îşi ningea semințele minuscule, în formă de evantaie. Păsările i le ningeau. Ciugulind pe crengile înalte, de sus, păsările scuturau în ploaie aurie rodul viu al copacului cu scoarță albă.
Intenționasem să mă învălui de abundență, de iubire, de echilibru şi armonie. Şi am ajuns sub el, sub mesteacănul magic. Soarele îşi împletise raze mii printre crengile şi frunzele sale şi dădea şi mai multă strălucire semințelor zburătoare.
De acolo, am primit ploaia foşnitoare de semințe de aur, belşug pur, mii şi mii de viitori copaci care ningeau din cer, din soare. Dacă vor găsi un sol prielnic, dacă vor avea apă şi lumină, se vor face copaci la fel de falnici, cu scoarța albă. Dacă nu… mesteascănului nu pare să îi pese. El îşi cerne oricum darul abundenței şi al potențialității absolute.
Pentru că o sămânță de mesteacăn exact asta este: potențialul de a deveni un copac dătător de viață, oxigen, umbră, adăpost. Un copac bine conectat cu pământul şi cu cerul. Asemenea nouă, oamenilor. Cu rădăcinile în sol şi crengile spre cer.

Era înconjurat de două bariere mesteacănul meu: una din pânze de paianjen, aşezate exact în jurul lui, vreo cinci la număr şi o alta de trandafiri. Am simțit nevoia să mă apropii, să îi ating trunchiul, după ce primisem în palme şi în păr şi pe umeri stropii de viață din semințe. Nu voiam să rup pânzele, bariere delicate şi fragile în aparență, dar atât de puternice şi ferme, cu paznicul creator aşezat strategic, amenințător, chiar în mijloc. Am căutat un loc vulnerabil, un culoar nepăzit, pe unde să pot trece de cerberii cu opt picioare şi de borangicul lor strălucitor. L-am găsit pe lângă a doua barieră, cea de trandafiri frumoşi, care cresc fericiți sub umbra deasă.
Am înțeles câteva lucruri:
– că barierele nu te împiedică să primeşti ceea ce ai nevoie, chiar înainte de a le trece;
– că nu e nevoie să spargi, să rupi şi să distrugi barierele care îți stau în cale; uneori e suficient doar să cauți cu răbdare locul pe unde le poți ocoli cu diplomație şi fără a provoca daune;
– că trandafirii şi frumusețea lor pot fi şi ei bariere în drumul tău; dacă te laşi sedus de cântecul lor sângeriu de sirenă s-ar putea să uiți de destinația ta.
Am primit abundența şi viața şi lumina în palme, înainte şi după barierele din drumul meu. Am atins scoarța albă şi aspră şi mi-am sprijinit spatele de trunchiul puternic, cu bucuria reuşitei. Am simțit, cu surprindere, asprimea scoarței zgâriindu-mi pielea. Şi am înțeles: atingerea obiectivului mult dorit, îndeplinirea dorinței nu e neapărat un moment comod. E o victorie de parcurs, care aduce noi întrebări şi provocări.
Drumul nostru nu are un sfârşit, iar înțelepciunea supremă este recunoştința pentru fiecare pas şi pentru fiecare ploaie de aur, de lumină. Pentru fiecare sămânță care se cerne din cer peste noi, pentru fiecare rază de soare şi pentru fiecare trandafir care ne este oferit pe cale.
Suntem nesfârşiți ca lumina şi ca drumul nostru prin univers.

Cu infinită iubire,
Irina[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]

Priveşte un trandafir!

Obscuristyst — Fri, 22 Jul 2016 11:27:55 +0000

[vc_row][vc_column width=”3/4″][vc_gallery interval=”3″ images=”24225,24226,24227″ img_size=”full”][vc_column_text]Dacă vreodată ai îndoieli şi întrebări fără răspuns…priveşte un trandafir!

Nu cere nimic şi primeşte fericit toate resursele care îi sunt puse la dispoziție. Nu se plânge atunci când nu plouă sau e prea cald sau prea frig. Are încredere că tot ce are nevoie va veni către el la timpul potrivit. Şi îşi vede în continuare de treaba lui importantă. De ceea ce are de făcut. De rolul lui. De misiunea lui, pe care doar el o poate îndeplini. Ştie că nu poate cere ajutor de la alți trandafiri, pentru că nici unul nu va putea înflori ca el. Doar el poate oferi înflorirea sa unică.
Se dăruieşte plenar lumii, cu absolut tot ceea ce este. Nu păstrează nimic ascuns, pentru el însuşi. Nu se opreşte din înflorire de frică sau de grijă.
Nu cere voie să crească, nici să înflorească, nici să strălucească.
Trandafirul primeşte resurse nelimitate, dăruieşte absolut tot ce poate dărui şi străluceşte fără a se gândi că strălucirea lui poate deranja alți trandafiri. El doar este.

Primeşte şi tu resursele şi răspunsurile care vor veni la tine în momentul oportun.
Dăruieşte fără a măsura, cuantifica, ezita tot ce ai tu mai bun.
Fii tu, autentic, strălucitor şi unic, fără a te compara cu alții.
Primeşte, dăruieşte, fii tu!
Ar putea fi aceasta fi formula Vieții.
Şi e foarte simplă![/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/4″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”sidebar-blog”][/vc_column][/vc_row]